Stresul ocupațional

Stresul ocupațional

Stresul reprezintă, din cauza amplorii pe care a căpătat-o în zilele noastre, una dintre „bolile civilizatiei” moderne, el devenind una dintre cele mai grave probleme ale timpului nostru, nu numai pentru indivizii cărora le pune în pericol sănătatea fizică și mentală, dar și pentru organizații și guverne.

Conceptul de stres a fost inițiat de Hâns Selye în anul 1926: el este definit că ansamblu de reacții al organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici) constând în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine. Stresul reprezintă un aspect normal și necesar al vieții. El poate genera un disconfort temporar și de asemenea poate induce consecințe pe temen lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea de sănătate a unui individ cât și bunăstarea acestuia, totuși un anumit nivel de stres este necesar pentru supraviețuire. Stresul se poate concretiza cu diminuarea normalității funcțiilor sau chiar apariția bolilor, dar poate ajută persoană aflată într-o stare de pericol.

Din punct de vedere psihologic, muncă face parte din trebuințele fundamentale ale omului, corespunzând nevoii de realizare, nevoii de performanță, recompensa prin satisfacția rezultatelor obținute. Ea reprezintă instrumentul principal al formării personalității umane. Stresul profesional este determinat de impactul omului cu procesul muncii fizice și intelectuale, în special în cadrul unei organizații. În viață de zi cu zi s-a pus accentul pe aspectele negative, disfuncționale ale stresului.

La locul de muncă, poate cea mai exhaustivă definiție a stresului negativ este: schimbarea în stare psihică, fizică, emoțională sau în comportamentul unei persoane că urmare a presiunii constante exercitate asupra să pentru a activă în moduri incompatibile cu abilitatea să reală sau percepută cu timpul și resursele avute la dispoziție. Cu alte cuvinte, stresul la locul de muncă poate fi definit că cel mai dăunător răspuns fizic și psihic ce ia naștere atunci când cerințele slujbei nu se potrivesc cu resursele, capacitățile sau nevoile angajatului.

Este recunoscut faptul că stresul la locul de muncă este un fenomen important nu doar pentru cercetători, ci și pentru manageri. Deși sănătatea și bunăstarea oamenilor sunt de mult timp subiecte de interes pentru psihologie și domeniile conexe, studiul stresului ocupațional este relativ recent. Stresul uman este prezent în viață de zi cu zi, el devenind un fapt cotidian care, în timp își arată efectele.

Practicienii sunt interesați de stresul ocupațional din perspectivă umanistă, pentru că, într-o societate civilizată, ar trebui să ne pese tuturor de sănătatea și bunăstarea oamenilor. Stresul la locul de muncă afectează sănătatea și starea de bine a angajaților. Stresul ocupațional este relaționat cu performanță în muncă și alte lucruri care afectează eficientă organizației.

Există efecte directe ale stresului ocupațional, acestea putând interfera cu abilitatea persoanei de a realiză sarcinile la locul de muncă și există efecte indirecte în sensul că stresul poate duce la probleme de sănătate și bunăstare care, la rândul lor pot cauza probleme angajatorului.

La locul de muncă, stresul apare că urmare a unor resurse psihice insuficiente pentru a face față solicitărilor și exigențelor profesionale. În asemenea situații putem vorbii de un stres ocupațional sau stres în activitatea profesională.Uneori stresul ocupațional este considerat că având caracter benefic performanțelor angajaților. În asemenea situații ne referim la eustress (stare de stres specială care este validată prin anumite reacții endocrine specifice) care motivează și mobilizează resursele individuale. În caz contrar, când efectele se restrâng negativ asupra stării persoanei, vorbim de distress (stare de stres obișnuit).

Studiile efectuate asupra stresului ocupațional dovedesc în mod clar existența unei legături cu starea de sănătate și bunăstarea. Condițiile de muncă stresante sau stresorii de la locul de muncă sunt de diverse categorii. O parte sunt relaționate cu cerințele postului de muncă, inclusiv numărul de ore de muncă pe unitatea de timp, în vreme ce altele se referă la dificultatea sarcinilor și volumul muncii. Alți stresori se regăsesc în mediul social și pot include interacțiuni abuzive sau neplăcute cărora angajații trebuie uneori să le facă față, sau conflicte interpersonale.

Unul din stresorii legați de cerințele postului de muncă îl reprezintă constrângerea organizaționala. Acesta este un aspect al contextului muncii care îngreunează îndeplinirea sarcinilor de către angajat, cum ar fi prezența echipamentului inadecvat sau instruirea insuficiență. Un altul este stresorul social reprezentat de conflictul interpersonal, și anume, de contradicțiile și certurile cu colegii de muncă.

Conflictul interpersonal raportat atât de angajați cât și de superiori a fost relaționat cu toate aceste constrângeri psihologice precum, și cu o serie de constrângeri fizice legate de starea de sănătate. Odată cu accentuarea globalizării angajații sunt supuși unor situații tot mai stresante, date fiind schimbările care au loc și care conduc la o creștere a insecurității posturilor și la suprasolicitare în muncă. Cele mai afectate unități din perspectivă stresului perceput sunt cele care au că obiect de activitate oferirea de servicii, cele care au suferit modificări tehnologice importante și cele care s-au restructurat într-o măsură semnificativă.

Din nefericire, pe cât este de evident impactul pe care îl are stresul asupra angajaților, prin scăderea productivității și satisfacției în muncă, pe atât este luat în considerare de conducerile multor companii. Astfel angajatorii vor fi foarte rar de părere că angajații lor muncesc prea mult și că ar trebui eliberați de anumite responsabilități, deoarece ei sunt mânați de două principii clare: productivitatea muncii și orientarea spre profit, iar angajații acceptă această situație deoarece slujbă lor depinde implicit de îndeplinirea acestor cerințe ridicate. Prin urmare, apare un cerc vicios generator de stres și tensiune la locul de muncă.

Putem distinge cinci categorii de factori legați de activitatea profesională, care pot da naștere stresului:

a.Factori intrinseci muncii desfășurate (suprasolicitarea, subsolicitarea, numărul mare de ore de muncă, condiții de muncă improprii, acoperirea pierderilor de venituri proprii etc.);

b.Factori vizând structură și climatul organizațional (absența comunicării sau comunicarea ineficiența, absența sentimentului apartenenței);

c.Factori legați de rolul în organizație (ambiguitatea rolului, conflictul de rol, absența participării la luarea deciziilor);

d.Factori vizând relațiile la locul de muncă (relațiile cu superiorii, cu subordonații, discriminările și favoritismele);

e.Factori vizând dezvoltarea carierei (nepromovarea sau promovarea prea rapidă, teamă de activități repetitive, rutiniere).

În cazul în care stresul afectează angajații dintr-o noutate, pot apărea mai multe simptome negative, ele fiind pasivitatea din partea angajaților, evitarea responsabilităților și a sarcinilor, rigiditatea în viziune, apariția conflictelor interpersonale și a problemelor de comunicare, scăderea motivației și a satisfacției în muncă, scăderea calității și a interesului și orientării către client și dorințele acestuia, luarea unor decizii eronate.

Un rol esențial în prevenirea stresului îl are percepția ridicată a eficienței personale (încrederea persoanei că poate îndeplini o sarcină specifică, astfel nivelul stresului perceput va fki mult redus în cazul persoanelor care cred că pot depăși obstacole ivite-mijloc de combatere a stresului).

 

Despre Autor:

Alina Drăgănescu

Consultant

Are experienţă de peste 10 ani în domeniul Resurselor Umane. Este abilitată la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a presta servicii în domeniul Securitaţii şi Sănătatii Muncii, situaţii de urgenţă, colaborând astfel cu diverşi operatori economici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *