Modificarea unilaterală a CIM. Termenul de contestație – Studiu de caz

Modificarea unilaterală a CIM. Termenul de contestație – Studiu de caz

Vă prezentăm un studiu de caz publicat în numărul 16 al revistei Indaco „Săptămânalul de drept”. În revista noastră publică specialişti din toate domeniile de drept. „Săptămânalul de drept” se diferenţiază de alte publicaţii de profil prin actualitatea subiectelor tratate. Revista conţine articole relevante pe domenii importante de drept: dreptul muncii, drept penal, drept civil şi drept fiscal. Detalii comerciale găsiţi AICI.

STUDIU DE CAZ

Aşadar, prin cererea introductivă de instanță reclamantul S. L. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 2037/4.10.2013 emisă de pârât, repunerea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii deciziei nr. 2037/4.10.2013, obligarea pârâtului la calcularea şi la plata în favoarea reclamantului a diferenţelor salariale cuvenite în urma anulării deciziei, diferenţe care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţi integrale a debitului şi obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a fost încadrat la pârât în baza contractului individual de muncă nr. 67/1983, în funcţia de pompier la formaţia pază-pompieri.
Prin actul adiţional nr. 1245/01.05.2007 clauzele contractuale dintre părţi au fost modificate începând cu data de 01.05.2007, în sensul că reclamantul ocupa funcţia de şef formaţie pompieri din compartimentul PSI, fiind salarizat cu un venit lunar brut de 635 lei, din care un salariu tarifar de 508 lei şi un spor de vechime de 25%. Acest act adiţional a fost încheiat în baza aprobării conducerii unităţii, materializată prin decizia nr. 356/03.05.2007.

Prin Decizia nr. 301/01.03.2012 funcţia reclamantului a fost schimbată în cea de şef birou pază şi PSI, majorându-se venitul lunar brut la 1259 lei, din care un salariu tarifar de 839 lei.

Prin actul adiţional nr. 6057/19.12.2012 contractul individual de muncă a fost modificat din nou, reclamantul îndeplinind, începând cu data de 1.11.2012, funcţia de şef formaţie pază – pompieri în cadrul compartimentului pază – PSI, cu un salariu de bază lunar brut de 1248 lei.

Prin decizia nr. 2037/4.10.2013 pârâtul a modificat unilateral clauzele contractuale referitoare la felul muncii şi salarizarea reclamantului, acesta fiind retrogradat în funcţia de pompier I la formaţia de pază – PSI, cu un salariu de bază lunar brut de 1025 lei, concomitent cu revocare deciziilor nr. 356/01.05.2007 şi nr. 301/01.03.1010. Faţă de această stare de fapt, reclamantul a apreciat că decizia nr. 2037/04.10.2013 este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 8 alin. 1, art. 41 alin. 1 din Codul Muncii, pârâtul modificând unilateral, în mod nelegal felul muncii şi salariul reclamantului.

Ce apărări concrete a formulat parata în cauză?
Pârâtul a formulat întampinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a ridicat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii și a solicitat -în principal- respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, iar -în subsidiar- respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat?

Prin Încheierea/30.01.2014 pronunţată de Tribunalul Mureş s-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârât.
Instanţa de fond a reţinut, în considerentele încheierii, că excepţia tardivităţii introducerii acţiunii este neîntemeiată, apreciind că termenul de contestare a prezentei decizii este cel prevăzut de Legea nr. 62/2011, care este aplicabil în cauză din prisma obiectului acţiunii şi a obiectului de reglementare a articolului de lege.
Prin Sentinţa civilă nr. 377/18.03. 2014 Tribunalul Mureş a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, a anulat decizia nr. 2037/4.10.2013 emisă de pârâtă, a obligat pârâtul la repunerea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii deciziei nr. 2037/4.10.2013, a obligat pârâtul la calcularea şi la plata în favoarea reclamantului a diferenţelor salariale cuvenite în urma anulării deciziei, diferenţe care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţi integrale a debitului şi a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârât şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța de apel hotărârea respectivă?
Da, atât Încheierea/30.01.2014, cât și sentinţa civilă nr. 377/18.03. 2014 a instanţei de fond au fost atacată de către pârât cu apel, dar instanţa superioară a respins apelul si a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se că atât încheierea din 30.01.2014, cât şi sentinţa pronunţată de prima instanţă sunt legale şi temeinice şi ferite de orice critici.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie aduse încheierii civile din 30.01.2014, Curtea de apel a apreciat că acestea sunt nefondate.

S-a constatat că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale care stabilesc termenul de introducere a cererii de chemare în judecată iar soluţia este motivată concis.
Într-adevăr, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, legea aplicabilă este Legea nr. 62/2011, cu atât mai mult cu cât aceasta este o lege specială faţă de Codul Muncii, care constituie legea comună în domeniu.
Apelanta face o greşită interpretare a succesiunii celor două legi în timp: Codul Muncii a intrat in vigoare cu mult anterior Legii nr. 62/2011 şi a suferit mai multe modificări, care nu pot fi considerate ca fiind un nou Cod al Muncii.
Mai mult, art. 232 din Codul Muncii prevede în mod expres faptul că procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială. Acesta a fost şi motivul pentru care s-a emis legea specială care să reglementeze procedura soluţionării conflictelor de muncă, respectiv Legea nr. 62/2011, procedură obligatoriu de aplicat, conform principiului de drept „specialia generalibus derogant”.

Raportat la aceste aspecte, în mod legal a apreciat prima instanţă că cererea a fost introdusă în termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011, nefiind tardivă.
În ceea ce priveşte sentinţa atacată cu apel, Curtea de apel a apreciat că aceasta este legală şi temeinică, fiind ferită de orice critică.
În mod legal a concluzionat prima instanţă că în speţă a operat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, fără acordul acestuia, sancţiunea fiind nulitatea deciziei prin care s-a dispus luarea unei astfel de măsuri.
Este culpa unităţii angajatoare că nu a procedat la încheierea de acte adiţionale la momentul schimbării funcţiei şi salariului reclamantului şi s-a limitat la a emite doar decizii, prin conducătorul unităţii.
Pe de altă parte, s-a constatat, din materialul probator existent la dosarul de fond şi corect reţinut şi administrat de către prima instanţă, că părţile au încheiat şi semnat acte adiţionale la contractul individual de muncă al reclamantului, prin care reclamantul era numit în funcţia de şef formaţie pompieri la Compartimentul PSI, beneficiind de majorări salariale ca urmare a ocupării acestei funcţii.

Ca atare, reluarea activităţii reclamantului ca şi pompier I la Formaţia Pază PSI echivalează cu o modificarea a locului de muncă, a felului muncii şi a salarizării angajatului, fără acordul expres al acestuia şi fără încheierea unui nou act adiţional la contract, încălcându-se în acest fel prevederile imperative ale legislaţiei muncii, respectiv art. 17 alin. 5 din Codul Muncii.

Acest text de lege prevede că „orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. 3 în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariţiei modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege”.
Alin. 3 la care face trimitere alin. 5 sus-citat enumeră elementele cu privire la care salariatul trebuie informat, elemente printre care se regăsesc locul de muncă, funcţia/ocupaţia precum şi fişa postului, salariul de bază.

Prin emiterea de către angajator a deciziei contestate s-a procedat la retrogradarea din funcţie a reclamantului şi la diminuarea salariului acestuia, în mod unilateral, fără încheierea actului adiţional la contractul individual de muncă, încălcând normele legale citate anterior, precum şi dispoziţiile imperative ale art. 8 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 din Codul Muncii, astfel cum corect a reţinut prima instanţă.

Extras din Decizia civilă nr. 340/A/2014, Curtea de Apel Târgu Mureş, www.just.ro.

madalina moceanuDespre Autor:
Mădălina Moceanu
Avocat Baroul Bucureşti
Specialist cu o experienţă de peste 17 ani în domeniul dreptului. Autoare/coautoare de cărţi de specialitate în domeniul dreptului: drept comercial/dreptul afacerilor, dreptul muncii, drept civil, drept administrativ, drept penal, drept imobiliar, insolvenţa comercială etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *