În ce condiții se poate stabili un alt regim sancționator conform statutelor profesionale?

În ce condiții se poate stabili un alt regim sancționator conform statutelor profesionale?

Studiu de caz

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul B.V. a chemat în judecată pârâta SC C.E.O. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună: anularea deciziei nr.196 din 09.02.2012 şi repunerea în situaţia anterioară; acordarea drepturilor băneşti reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, actualizate la zi, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că a fost sancţionat în mod abuziv prin decizia contestată, cu diminuarea salariului cu 10% pe durata de o lună, fără a se ţine cont de prevederile Legii nr.514/2003 şi Statutului consilierului juridic.
Cu privire la prima abatere invocată în decizia de sancţionare a susţinut că aşa cum rezultă din referatul nr.936/12.01.2012, şefa Oficiului Juridic- P.B.M.M. i-a solicitat verbal în data de 05.01.2012 să formuleze o acţiune în instanţă prin care să solicite constatarea nulităţii art.28 alineat 2 din contractul colectiv de muncă.
În data de 06.01.2012 a precizat verbal acesteia că o astfel de acţiune nu este corectă din punct de vedere profesional, discuţii în urma cărora a fost tratat cu indiferenţă, motiv pentru acre a formulat opinia sa juridică în scris, solicitându-i să ia act de cele prezentate şi să hotărască asupra formulării acţiunii cu respectarea prevederilor legale.
A apreciat reclamantul că acest fapt nu reprezintă o abatere disciplinară pentru că opinia consilierului juridic este independentă, consilierul formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului profesional, în exercitarea profesiei neputând fi supus nici unei presiuni.
A arătat că ulterior prezentării punctului său de vedere, la indicaţiile sefului oficiului juridic, colegii săi au redactat cererea de chemare în judecată sub forma unei cerere în constatare a neexistenţei drepturilor în cauză şi nu cum i se solicitase lui, cerere cu privire la care, la al doilea termen de judecată s-a formulat cerere de renunţare.
Faţă de cea de-a doua învinuire, reclamantul a susţinut că potrivit legii, consilierul juridic se subordonează doar pe linie administrativă şefului ierarhic superior. Că, în data de 14.09.2012 a fost trimis la o altă instanţă – Tribunalul Sibiu, aşa cum rezultă din ordinul de deplasare nr.1263 semnat de şeful oficiului juridic şi aprobat de conducerea unităţii, considerând astfel că nu a săvârşit nici o abatere disciplinară ci dimpotrivă a respectat exact dispoziţia şefului ierarhic superior.
Cu privire la cel de-al doilea capăt al acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada iunie 2009-iulie 2011 i-au fost refuzate la plată mai multe ordine de deplasare în ceea ce priveşte diurna, transport şi cazare.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 268 si art. 269 din Codul Muncii.
Pentru dovada acţiunii sale, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi cu expertiza de specialitate.

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?
Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusa la dosarul cauzei solicitatând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Cine a mai intervenit în litigiul dintre părți?
La data de 25.04.2012, în cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului Asociaţia P.C.J.M.E, prin care a solicitata admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că reclamantul este membru al acestei asociaţii iar potrivit regulamentului de organizare şi exercitare a profesiei de consilier juridic, înregistrat la SC C.E.O. SA sub nr.9747/30.03.2011, art.12(4) „orice sancţiune aplicată de către persoana juridică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea consilierul juridic membru al Asociaţiei, va trebui, sub sancţiunea nulităţii absolute, să poarte avizul prealabil al Consiliului Director al Asociaţiei”, ori în cazul de faţă unitatea nici nu a solicitat un astfel de aviz, rezultând în mod clar că sancţiunea aplicată este nulă.
Au fost de asemenea invocate prevederile art.4,7,10 litera d, art.11 şi 40(2) din Statutul profesiei de consilier juridic prin care se prevede în mod clar că un consilier juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului său profesional, consilierul juridic se manifestă independent în relaţia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia, punctul de vedere nu poate fi schimbat sau modificat de către nici o altă persoană, acesta manifestându-şi opinia legală indiferent de împrejurări, iar în exercitarea profesiei nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat si cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. 4077/29.08.2013, Tribunalul Gorj a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâta SC C.E.O. SAşi intervenienta Asociaţia P.C.J.M.E; a obligat pârâta SC C.E.O. SA. să plătească reclamantului suma totală de 16.724 lei; a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de sancţionare; a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta Asociaţia P.C.J.M.E .; a obligat pârâta SC C.E.O. SA. la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În fapt, reclamantul B.V. a învestit instanţa cu soluţionarea a două capete de cerere, respectiv:
– anularea deciziei nr.196 din 09.02.2012 emisă de SC C.E.O. SA şi repunerea în situaţia anterioară;
– acordarea drepturilor băneşti reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, actualizate la zi.
Astfel, cu privire la primul petit al cererii, se constată că prin decizia nr. 196/ 09.02.2012 emisă de SC C.E.O. SA s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului B.V. cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe durata de o lună, conform art.248 alineat 1 punct c, art.252 din Codul Muncii, coroborate cu art.268 şi art.271 alineat 1 punct d din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2012.
În sarcina acestuia au fost reţinute două fapte: refuzul de a formula o acţiune judecătorească la solicitarea şefului oficiului juridic şi neprezentarea reclamantului la Tribunalul Dolj în data de 14.09.2011, pentru susţinerea cauzei în dosarul nr.2200/95/2011 şi nepredarea acestui dosar cu proces verbal şefului ierarhic în vederea repartizării unui alt coleg.
Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, în data de 05.01.2012 şeful oficiului juridic a solicitat reclamantului să formuleze o acţiune în instanţă având ca obiect constatarea nulităţii unor prevederi ale CCM 2009-2012, solicitare faţă de care acesta a precizat că o atare acţiune este inoportună şi că nu va fi admisă de instanţă.
În urma insistenţelor şefului ierarhic, reclamantul a comunicat în scris opinia sa juridică şi a refuzat să promoveze acţiunea, contrar dispoziţiilor art.46 alineat 2 din contractul colectiv de muncă, potrivit cărora salariaţii SC C.E.O. SA, în cadrul sarcinilor de serviciu, au, printre altele, obligaţia de a executa întocmai şi la timp toate sarcinile şi dispoziţiile date de şefii ierarhici ce revin posturilor sau locurilor de muncă pe care le deservesc.
Reclamantul a ignorat de asemenea prevederile din fişa postului nr.26751/01.09.2011, însuşită prin semnătură de acesta, în care sunt nominalizate atribuţiile de serviciu, printre care: formularea şi depunerea în termen a acţiunilor către instanţele de judecată, a cererilor de elaborare a titlurilor notariale, a întâmpinărilor precum şi plângerilor şi sesizărilor către instanţele de judecată sau organele de urmărire penală.
Faţă de prevederile menţionate mai sus, reclamantul avea obligaţia de a formula acţiunea în instanţă la solicitarea şefului oficiului juridic, căruia îi era subordonat pe linie ierarhică, aşa cum rezultă din fişa postului.
Este neîndoielnic faptul că, în exercitarea competenţelor sale, consilierul juridic îşi poate exprima opinia profesională cu privire problemele asupra cărora i se solicită consultanţă, însă dreptul de opinie nu echivalează cu dreptul de decizie pe care conducerea societăţii îl are în privinţa declanşării unei acţiuni în instanţă.
Opinia juridică personală exprimată în scris de reclamant nu înlătura obligaţia acestuia de promovare a acţiunii, ci ar putea avea drept consecinţă transferarea unei eventuale răspunderi asupra şefului ierarhic, în situaţia pronunţării unei soluţii nefavorabile unităţii.
În aceste condiţii, refuzul consilierului juridic poate antrena răspunderea disciplinară a acestuia.
Mai reţine instanţa că potrivit fişei postului, reclamantul avea obligaţia de a se prezenta în faţa organelor de jurisdicţie la termenele stabilite, de a cunoaşte dosarele în care se prezintă şi de a depune diligenţele necesare, activitatea sa fiind una de mijloace şi nu de rezultat.
În decizia de sancţionare s-a menţionat că deşi avea repartizat dosarul nr.2200/95/2011, la termenul din 14.09.2011 reclamantul nu s-a prezentat în instanţă, susţinând că a fost plecat la Tribunalul Sibiu pentru o cauză personală, respectiv dosarul nr.2174/95/2007, ocazie cu care i-a fost emis şi ordinul de deplasare nr.1263 din 14.09.2011.
În aceste condiţii, instanţa constată că neprezentarea reclamantului la Tribunalul Dolj în vederea susţinerii dosarului nr. 2174/95/2007 a fost justificată şi însuşită de conducerea unităţii tocmai prin emiterea ordinului de deplasare la Tribunalul Sibiu. Totuşi, ceea ce este de imputat reclamantului este însă faptul că nu a predat dosarul respectiv şefului ierarhic superior în vederea repartizării către un alt coleg, la dosarul cauzei neexistând nici o dovadă în acest sens.
De altfel, prin nota explicativă dată în faţa comisiei de cercetare disciplinară reclamantul a arătat cu privire la cea de-a doua învinuire că a fost trimis la o altă instanţă, respectiv Tribunalul Sibiu, ignorând însă faptul că în realitate era vorba de o cauză personală aflată pe rolul acelei instanţe, ordinul de deplasare nr.1263/ 14.09.2011 fiind emis pentru a justifica absenţa de la serviciu.
Nu pot fi primite de instanţă nici susţinerile reclamantului în sensul că măsura sancţionării a fost luată în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor Legii nr.514/2003 şi Statutului consilierului juridic.
Sunt de remarcat în această privinţă dispoziţiile art.3,4,6 din Legea nr.514/2003 conform cărora: Art.1(1) Consilierul juridic numit in funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei si categoriei acesteia.(2) Consilierul juridic angajat in munca are statut de salariat.
Art.4 Consilierul juridic in activitatea sa asigura consultanta si reprezentarea autoritatii sau instituţiei publice in serviciul căreia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de munca, apăra drepturile si interesele legitime ale acestora in raporturile lor cu autoritatile publice, instituţiile de orice natura, precum si cu orice persoana juridica sau fizica, romana sau străina; in condiţiile legii si ale regulamentelor specifice unitatii, avizează si contrasemnează actele cu caracter juridic.
Art.6 Consilierii juridici au drepturile si obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional si reglementarilor legale privind persoana juridica in serviciul căreia se afla sau cu care are raporturi de munca.
În condiţiile în care reclamantul este angajatul SC C.E.O. SA, este evident că acesta se supune regulilor stabilite la nivelul unităţii în serviciul căreia se află.
Instanţa nu poate da preferabilitate unor aşa zise dispoziţii din statutul Asociaţiei P.C. J.M. E., conform cărora „Orice sancţiune aplicată de către persoana juridică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea consilierul juridic membru al Asociaţiei va trebui, sub sancţiunea nulităţii absolute, să poarte avizul prealabil al Consiliului Director al Asociaţiei”.
Aceasta întrucât, Legea nr.514/2003, nu impune obţinerea unui astfel de aviz, în dispoziţiile privitoare la răspunderea disciplinară a consilierului juridic, respectiv art. 22, fiind prevăzută doar posibilitatea asociaţiei profesionale de a sesiza autoritatea disciplinară, consilierul juridic răspunzând disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii şi ale reglementării legale privind activitatea persoanei juridice in slujba căreia se află; constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecată si sancţiunile disciplinare fiind cele prevăzute in reglementarea specifică persoanei juridice în slujba căreia se află acesta.
Este de amintit totodată că potrivit art. 248 alin. (2) din Codul muncii „În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta”.
Statutul consilierului juridic a fost publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.684/29.07.2004, nefiind aprobat prin lege, şi nu cuprinde un anumit regim sancţionator pentru angajaţi dintr-o astfel de categorie profesională.
Nefiind stabilit prin statut profesional aprobat prin lege specială un regim sancţionator specific consilierilor juridici in conformitate cu art. 248 alin. (2) din Codul muncii, având în vedere totodată obligaţia reclamantului de a-şi îndeplini atribuţiile în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, există posibilitatea angajării răspunderii disciplinare a acestuia în conformitate cu prevederile Codului muncii, fără îndeplinirea unor alte demersuri, precum obţinerea avizului Consiliului director al Asociaţiei.
Altfel, posibilitatea sancţionării unui consilier juridic – angajat cu contract individual de muncă, ar fi lăsată la latitudinea discreţionară a Asociaţiei profesionale din care acesta face parte, fără ca unitatea în cauză să poată lua vreo măsură disciplinară în situaţia constatării unor abateri disciplinare.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că dispoziţia de sancţionare a cărei anulare se solicită a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art.248 alineat 1 punct c, art.252 din Codul Muncii, coroborate cu art.268 şi art.46 alineat 2, art.270 alineat 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2012, Legii nr.514/2003, sancţiunea aplicată fiind proporţională cu gravitatea faptelor reţinute.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea drepturilor băneşti reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, instanţa reţine că potrivit art.2 din HG nr.1860/2006 „Pentru salariaţii din cadrul companiilor naţionale, societăţilor comerciale şi regiilor autonome la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile băneşti pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului, se acordă în condiţiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă.
Conform art.10 din acelaşi act normativ “Numărul zilelor calendaristice în care persoana se află în delegare sau detaşare se socoteşte de la data şi ora plecării până la data şi ora înapoierii mijlocului de transport din şi în localitatea unde îşi are locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare sau detaşare”. În continuare, art.11 prevede că “Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizaţia se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore”.
Pentru stabilirea în concret a drepturilor băneşti solicitate de reclamant ca reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, expertul desemnat în cauză a avut în vedere delegaţiile pentru care transportul s-a efectuat cu mijloace de transport în comun,respectiv cu autoturismul proprietate personală, constatând că pe ordinele de deplasare este menţionată ora de plecare/sosire a mijlocului de transport, fiind de asemenea aplicată ştampila unităţii. A constatat în acelaşi timp că în perioada 21-22.06.2010 şi 09-10.02.2011 reclamantul s-a deplasat în Bucureşti, nefiindu-i decontate cheltuielile de cazare.
Expertul a avut în vedere şi faptul că pentru perioada menţionată reclamantului i-au fost acordate şi tichete de masă, în calculul efectuat fiind exclusă de la plată contravaloarea acestora, dat fiind faptul că pe perioada delegării acesta nu beneficia de tichete de masă ci de diurnă.
Analizând anexele la raportul de expertiză privind situaţia delegaţiilor instanţa constată că acestea sunt în concordanţă cu ordinele de deplasare existente la dosarul cauzei, fiind întocmite cu luarea în considerare a condiţiilor legale de acordare, după caz, a indemnizaţiei de delegare, cheltuieli privind transportul, cheltuieli privind cazarea, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei SC C.E.O. SA în sensul că reclamantul nu ar fi îndreptăţit la plata acestora.
Expertul a concluzionat că suma totală ce se cuvine reclamantului pentru diurnă, transport şi cazare este de 14.584,53 lei, sumă care a fost de asemenea reactualizată conform anexei la suplimentul de expertiză, rezultând suma de 16.724 lei, solicitată de altfel de reclamant cu ocazia susţinerii cuvântului pe fond.
Faţă de considerentele de mai sus, instanţa va admite în parte acţiunea reclamantului şi în consecinţă va obliga pârâta la plata sumei de 16.724 lei reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru perioada iunie 2009-iulie 2010, urmând a dispune respingerea capătului de cerere privind anularea deciziei de sancţionare.
Ca urmare a respingerii acestui capăt de cerere, instanţa va dispune şi respingerea cererii de intervenţie formulată de intervenienta Asociaţia P.C.J.M.E, având în vedere că motivaţia cererii respective a vizat doar cererea având ca obiect anularea deciziei de sancţionare.
În temeiul art.274 cod procedură civilă, aplicabil în cauză, instanţa va obliga pârâta la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert.

Extras din Sentinţa civilă nr. 4077/29.08.2013, Tribunalul Gorj

SEMINAR_MMDespre Autor:
Mădălina Moceanu
Avocat Baroul Bucureşti
Specialist cu o experienţă de peste 17 ani în domeniul dreptului. Autoare/coautoare de cărţi de specialitate în domeniul dreptului: drept comercial/dreptul afacerilor, dreptul muncii, drept civil, drept administrativ, drept penal, drept imobiliar, insolvenţa comercială etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *