Reorganizarea activității angajatorului prin desființarea unuia sau mai multor locuri de muncă. Proceduri/Consecințe

Consecințe în planul existenței și desfășurării raporturilor de muncă. Procedura concedierii salariaților pentru motive care nu țin de persoana acestora

De ce ți se potrivește ție?

Webinarul este conceput pe baza cazurilor reale și a întrebărilor puse de companii, creat special pentru domeniul resurselor umane şi dreptului muncii

Cui ne adresăm?

Webinarul se adresează în principal persoanelor care au activitate în domeniul juridic, resurse umane, economic și managerial!

Care sunt obiectivele temei?

(1) identificarea și analiza problemelor de ordin juridic care se pot manifesta în contextul reorganizării activității angajatorului prin desființarea unuia sau mai multor locuri de muncă;

(2) identificarea și justificarea din punct de vedere legal a soluțiilor practice aflate la dispoziția angajatorului, pe care acesta le poate utiliza astfel încât să evite manifestarea unor consecințe defavorabile în privința raporturilor de muncă;

(3) prezentarea modului de gestionare a situațiilor care presupun măsuri de remediere a efectelor produse de realizarea unei reorganizări pe care instanța ar declara-o nelegală.

Ce aspecte vor fi prezentate şi analizate?

situațiile care justifică reorganizarea activității angajatorului prin desființarea unuia sau mai multor locuri de muncă;

modalitățile concrete de realizare a reorganizării activității angajatorului;

– documentele interne ale angajatorului a căror existență este imperativ necesară la momentul dispunerii măsurii de reorganizare a activității;

obligațiile specifice ale angajatorului în relație cu salariatul sau salariații ale căror locuri de muncă urmează a fi desființate;

– documentele interne ale angajatorului care trebuie întocmite cu ocazia reorganizării activității;

procedura concedierii salariaților pentru motive care nu țin de persoana acestora;

– conținutul și comunicarea deciziei de concediere;

– revocarea sau, după caz, anularea de către angajator a deciziei de concediere;

– modul de soluționare a unui litigiu având ca obiect contestația formulată de către salariatul concediat împotriva deciziei de concediere;

– procedura de reintegrare a salariatului care obține în instanță anularea deciziei de concediere.

Ce activităţi sunt preconizate pentru webinar?

  • prezentarea de către lector a problemelor teoretice și practice specifice temei analizate;
  • prezentarea soluțiilor optime de gestionare a problemelor care se pot manifesta în cadrul sau ca urmare a finalizării procesului de reorganizare a activității și justificarea de către lector a opțiunilor propuse;
  • prezentarea principalelor erori care se pot manifesta din perspectiva persoanelor implicate în procesul de reorganizare a activității angajatorului;
  • prezentarea principalelor aspecte în legătură cu parcurgerea procedurii jurisdicționale având ca obiect soluționare contestației formulate de către salariatul concediat împotriva deciziei de concediere;
  • analiza consecințelor pentru angajator în ipoteza declarării ca nelegală de către instanță a deciziei de concediere.

BONUS:

  • 30 de zile acces gratuit la platforma Indaco Lege5:
  • Legislație RO,
  • Legislație EU,
  • Modele,
  • Proceduri,
  • Newsletter configurabil pe domenii
  • platforma Universul Juridic PREMIUM
  • 365 de zile acces la înregistrarea evenimentului/evenimentelor achiziționate
  • Diplomă de participare
  • 2 întrebări pentru care veți primi consultanță gratuit din partea lectorului (întrebările se vor trimie prin email după achiziționarea webinarului).

Cât durează?

Webinarul durează 2 ore, timp în care vom dezbate dilemele și nelămuririle pe care le ai cu privire la HR & Dreptul Muncii.

Distribuie acest eveniment
Cumpără bilet
400.00lei
Aurelian Gabriel Uluitu
Avocat
Doctor în drept, activități de formare profesională, autor a numeroase studii și articole în reviste de specialitate
Program Eveniment
  • 31/03/2020 12:00 - 12:30
    Welcome coffee + Înregistrare participanți

    - apă plată
    - apă minerală
    - cafea Lavazza
    - gustări reci

Program eveniment
  • 31/03/2020 12:30 - 13:00
    Prezentare seminar
  • 31/03/2020 13:00 - 14:00
    Sesiune dezbateri I
  • 31/03/2020 14:00 - 14:30
    Pauză cafea

    - apă plată
    - apă minerală
    - cafea Lavazza
    - gustări reci

  • 31/03/2020 14:30 - 16:30
    Sesiune dezbateri II
Leave a Comment
Detalii Eveniment