Despre clauza de neconcurență

Despre clauza de neconcurență

Vă prezentăm un studiu de caz publicat în numărul 17 al revistei Indaco „Săptămânalul de drept”. În revista noastră publică specialişti din toate domeniile de drept. „Săptămânalul de drept” se diferenţiază de alte publicaţii de profil prin actualitatea subiectelor tratate. Revista conţine articole relevante pe domenii importante de drept: dreptul muncii, drept penal, drept civil şi drept fiscal. Detalii comerciale găsiţi AICI.

STUDIU DE CAZ

Prin cererea introductivă de instanță reclamanta GC, a chemat în judecată pe pârâta S.C. O S.A, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea intimatei la plata sumei de 172.611 lei reprezentând indemnizaţie de neconcurenţă pentru perioada 02.11.2013-01.08.2014.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a incheiat Actul Adiţional nr. 1/01.02.2012 la Contractul Individual de Muncă nr. 5249, act adițional referitor la clauza de neconcurenţă.
Potrivit prevederilor art. 7.3.2. din Actul adiţional anterior menţionat, părţile au negociat instituirea obligaţiei de neconcurenţă după încetarea contractului individual de munca stipulând expres faptul că „angajatul se obliga să nu desfăşoare, direct sau indirect, în interesul său propriu sau al unui terţ, pe o perioadă de 2 ani de la încetarea CIM nici o activitate care se afla în concurenţă cu cea prestata la Angajatorul sau în folosul unei societăţi concurente.”

Potrivit dispoziţiilor art. 7.3.2. alin. (4) lit. a) din Actul Adiţional nr. 1 la Contractul Individual de Munca nr. 5249 din 01.02.2012, ulterior primirii notificării privind noul loc de muncă al fostului angajat, societatea angajatoare era pe deplin îndreptăţită să activeze sau nu clauză de neconcurenţă.
În cuprinsul actului adiţional s-a stipulat obligaţia angajatorului de a notifica în scris fostul angajat atât despre intenţia de a activa clauza de neconcurenţă, dar și despre intenţia acestuia de a renunţa la activarea clauzei de neconcurenţă.

În cauză, o astfel de manifestare de voinţă din partea angajatorului nu a fost transmisă cu toate că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica în scris intenţia de angajare la un nou loc de muncă, acordând astfel posibilitatea angajatorului să analizeze dacă este cazul să renunţe la clauză de neconcurenţă.
De asemenea, deși angajatorul nu a notificat reclamanta în ceea ce privește renunţarea la clauză de neconcurenţă, nici nu i-a plătit acesteia remuneraţia lunară datorată, astfel angajatorul având o datorie la reclamantă în sumă de 172.611 lei reprezentând indemnizaţie de neconcurenţă pentru perioada 02.11.2013-01.08.2014.

Ce apărări concrete a formulat intimata în cauză?
Intimata a formulat întampinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Intimata a arătat că activarea obligaţiei de neconcurenţă de către salariat la încetarea CIM este un drept al său, ca angajator de care nu a înţeles să se folosească ca să poată curge ulterior obligaţiile corelative inserate în Actul Adiţional la Contractul Individual de Muncă; pe cale de consecință, cererea reclamantei de plata a sumei solicitate este neîntemeiată.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat ?
Prin sentinţa civilă nr. 5909/05.06.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamantă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța de apel hotărârea respectivă?
Da, sentinţa civilă nr. 5909/05.06.2015 a instanţei de fond a fost atacată de către reclamantă, iar instanţa superioară a respins apelul si a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Apelanta-reclamantă a fost angajată intimatei, începând cu anul 2006 şi până la 2.11.2013, când raportul juridic dintre părţi a încetat în temeiul art. 81 din Codul muncii ca urmare a demisiei.
Prin actul adiţional nr. 01/01.02.2012, părţile au agreat inserarea în contractul individual de muncă a unei clauze de neconcurenţă, atât pe durata derulării raporturilor de muncă, cât şi pentru ipoteza încetării acestora.
Potrivit dispoziţiilor din actul adiţional, privitoare la obligaţia de neconcurenţă după încetarea CIM, respectiv art. 7.3.2 (4).
„Părţile sunt de acord că angajatorul are dreptul de a analiza şi a decide unilateral cu privire la:.
a) activarea obligaţiei de neconcurenţă, la încetarea CIM, în condiţiile reglementate de prezenta clauză, realizată în scris;
b) renunţarea la clauză de neconcurenţă în perioada cuprinsă între data ‘încetării CIM şi până la expirarea perioadei de 2 ani menţionată la alin. (1) al pct. 7.3.2 printr-o notificare scrisă transmisă angajatului”.
În ceea ce priveşte obligaţia angajatorului de a nu desfăşura, direct sau indirect, în interesul său propriu sau al unui terţ, pe o perioadă de 2 ani de la încetarea CIM, nici o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său în folosul unei societăţi concurente prin acelaşi act adiţional se stipulează la art. 7.3.2 (7) că această obligaţie revine angajatului”începând cu data încetării CIM, sub condiţia notificării în scris de către angajator a opţiunii de a activa clauzele menţionate la pct. 7.3.2, fără alte formalităţi”.
Raportat la clauzele inserate în actul adiţional Curtea constată temeinică şi legală hotărârea instanţei de fond.
Acordul de neconcurenţă încheiat între angajator şi salariat este un act sinalagmatic dând naştere unor obligaţii reciproce şi interdependente.

Astfel, salariatul are obligaţia de a nu-l concura pe angajator în condiţiile negociate, iar angajatorul are obligaţia de a-l indemniza pe salariat pentru restrângerea suferită.
În cazul încetării raporturilor de muncă clauza de neconcurenţă, îşi produce efecte numai în situaţia activării sale de fostul angajator, astfel cum părţile au convenit art. 7.3.2 alin. (2) şi (6) din actul adiţional.
Din cuprinsul art. 7.3.2 alin. (7) lit. a) expusă mai sus, rezultă că părţile au convenit în mod clar cu privire la faptul că reglementările cuprinse în acest articol la alin. (1) şi (3) devin aplicabile numai în măsura în care angajatorul îşi exercită dreptul recunoscut la art. 7.3.2 alin. (4) lit. a) notificând fostul salariat în scris despre activarea obligaţiei de neconcurenţă.
În cauză o astfel de notificare din partea angajatorul nu există, iar apelanta reclamantă atât timp cât nu a fost notificată cu privire la activarea clauzei de neconcurenţă, nu poate pretinde despăgubiri ce decurg din clauza de neconcurenţă.
Angajatorul era obligat de a analiza în ce măsură terţa parte (noul angajator) şi/sau funcţia ce urmează a fi îndeplinită de apelanta reclamantă sunt sau nu în concurenţă cu activitatea sa şi, în consecinţă, după această analiză să opteze dacă activează sau nu clauza de neconcurenţă, în baza dispoziţiilor art. 7.3.2 alin. (4) lit. a) din actul adiţional la CIM.
Este de necontestat, că încheierea clauzei de concurenţă reprezintă o măsură de protecţie luată de angajator pentru a preveni o eventuală concurenţă neloială pe domeniul său de activitate şi în cazul în care contractul de muncă a încetat este numai latitudinea angajatorului să activeze în scris fostul angajat (art. 7.3.2 alin. (4) – Actul adiţional nr. 01 la contractul individual de muncă nr. 5249/01.02.2012).

Faptul că părţile au negociat în mod expres, în actul adiţional la CIM, care este destinul clauzei de neconcurenţăndupă încetarea contractului de muncă şi împrejurarea că în acelaşi act adiţional este reglementată (art. 7.3.1) obligaţia de neconcurenţă la CIM este evident faptul că odată cu încetarea contractului de muncă, efectele clauzei de neconcurenţă încetează şi nu poate fi primită critica apelantei privind nerespectarea caracterului sinalagmatic al clauzei de neconcurenţă.
Manifestarea fostului angajator după încetarea raporturilor de muncă şi după notificarea sa de către apelanta reclamantă, mai exact lipsa de manifestare a acestuia, în sensul de a se exprima în scris dacă activează clauza de neconcurenţă nu poate fi interpretată în opinia curţii, de altfel aşa cu, a reţinut şi instanţa de fond decât în sensul că acesta nu a dorit să activeze clauza de neconcurenţă.
În lipsa unei manifestări de voinţă a angajatorului în sensul activării clauzei de neconcurenţă, clauza ce şi-a încetat efectele o dată cu încetarea CIM – pentru argumentele prezentate mai sus – pretenţiile apelantei reclamante sunt nefondate.

Extras din Decizia civilă nr. 921/23.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti

madalina moceanuDespre Autor:
Mădălina Moceanu
Avocat Baroul Bucureşti
Specialist cu o experienţă de peste 17 ani în domeniul dreptului. Autoare/coautoare de cărţi de specialitate în domeniul dreptului: drept comercial/dreptul afacerilor, dreptul muncii, drept civil, drept administrativ, drept penal, drept imobiliar, insolvenţa comercială etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *